INFO CORONA VIRUS (COVID-19)

Un înger veghează asupra spitalului nostru!

        Îi sunt deosebit de recunoscătoare, și vorbesc atât în numele meu, cât și al întregii echipe medicale a Spitalului Orășenesc Zimnicea, domnului Costel Barbu, un teleormănean care își arată iubirea pentru oameni prin tot ce face. Prin eforturile sale, domnul secretar general adjunct în Guvernul României, Costel Barbu, a avut grijă mereu de spitalul nostru. A susținut cu toată forța demersurile pentru reabilitatrea și modernizarea spitalului, a făcut numeroase donații, atât pentru personalul medical, cât și pentru îmbunătățirea calității serviciului medical acordat pacienților noștri în spital. În toată această perioadă de pandemie a fost mereu în mijlocul nostru și s-a preocupat, prin mai multe donații în nume personal către spitalul nostru, să avem toate produsele care ne-au ajutat în lupta cu noul coronavirus, să le asigurăm pacienților noștri condiții sigure pe perioda spitalizării. Îi mulțumesc din tot sufletul pentru tot sprijinul, inclusiv pentru această ultimă donație, primită astăzi, care ne va ajuta să facem față mult mai ușor luptei împotriva COVID-19 și îi doresc tot binele din lume, sănătate și succes în toate proiectele pe care și le propune!

        Aveți toată recunoștința mea, domnule  Costel Barbu! Sunteți un teleormănean adevărat, dedicat până în ultimul moment Teleormanului!